Viena e relativ aproape de noi.
Aprox 4-5h.
Am fost și când nu aveam copii și cu ei apoi și fără ei, în mici escapade (rare, ar trebui să facem ceva în privința asta ) și mereu ne-a plăcut. Are foarte multe de oferit fiind un oraș child friendly.
Am vizitat Viena prima dată, când tineri fiind, cred că eram de un an împreună și mă gândesc și acum cum ne-am descurcat fără google maps?! Eu eram tare impresionată de Schonbrun..iar Zoran not..îmi spunea că nu se compară cu Ermitaj..
În fine, să trecem peste această prezentare and what to do in Viena:
– Concert Andre Rieu – un cadou pregătit pentru ziua soțului. Știam că-i place mult Andre Rieu, și atunci cel mai aproape concert era în Viena. Am luat biletele de pe viagogo (unii recomandă, alții nu, pentru noi a fost ok). Concertul a avut loc la Wiener Stadhalle (în traducere sala orașului Viena), găzduiește concerte, evenimente sportive.
– Schonbrun Palace. Are foarte multe de oferit. În primul rând palatul, unde poți călătorii în timp, admirând fiecare cameră regală.
– Kinder Museum, un muzeu special pentru copii, ce ține de palatul Schonbrun. A fost fascinant pentru ei – au avut posibilitatea să se îmbrace în haine de epocă, să poarte peruci (și adultii se pot îmbrăca și costuma), fiecare cameră avea o tematică: zonă de joacă, zonă de bucătărie, zonă de aranjat și un tobogan simpatic, pe care l-au încercat de mai multe ori.
Aici plătesc atât adulții cât și copii.
De menționat că nu ai voie cu ghiozdan și toate lucrurile trebuie să fie lăsate într-un dulap. Îți oferă o mică pungă dacă dorești să-ți pui ceva ce vrei să ai cu tine (telefon, portofel, apă)
– Zoo Schonbrun. Merită de vizitat. Noi l-am vizitat prin aprilie 2022. E mare, curat, frumos și cu loc generos pentru animale.
– Labirint Schonbrun – Maze- tot în această zonă regăsim un labirint frumos îngrijit, atenție însă la perioada când este deschis. Aici aș menționa și grădinile din jur, copacii frumos tăiați la linie..
– Technisches Museum – este un muzeu unde copiii pot experimenta și explora diferite instrumente (de invenție, muzicale) cât și pot vedea istoria radio, evoluția diferitelor aparate (de bucătărie, de baie). Și aici era un tobogan, care măsura chiar viteza cu care coborau copiii.
De menționat că doar adulții plătesc, iar copiii sub 19 ani au intrarea gratuită.
În ziua vizitei noastre biletele s-au putut achita doar cash.
– Muzeul Naturii din Viena. Se află pe două nivele, primul nivel cuprinde zone cu diferite pietre (bucuria nostră când am descoperit pietre din România), dinozauri, evoluția umană.
Al doilea nivel era zona de animale. E un fel de Antipa, dar mult mai mare și cu mai multe specii. Nu pot spune că ne-a plăcut în mod deosebit această zonă.Lara se întrista la fiecare animal drăguț împăiat.
Și aici doar adulții achită intrarea, iar copiii sub 19 ani au intrarea gratuită.
– Muzeul iluziilor. A fost primul muzeu de acest fel vizitat..apoi am cam ajuns în toate muzeele din alte țări. Ca și termen de comparație cred că cel mai drăguț și mai interesant a fost cel din Cracovia.
– Madam Tussaud – muzeul de ceară. E în zona cu parcul de distracții Prater. E interactiv și interesant pentru adulți și copii. Nouă ne-a plăcut mult. L-am mai vizitat și pe cel din Cracovia și din Budapesta, ultimul fiind recent deschis.
– Prater – am stat cazați în zonă într-o mică vacanță în iunie 2023, așa că am vizitat acest parc. Consider că e pretabil mai mult pentru copii mai mari / adulti, fiecare atracție se achită separat și astfel ajungi să cheltui destul de mult. La câteva dintre atracții am întâlnit angajați romani care ne-au oferit mai multe informații.
– Family Park – un parc tematic frumos, aproape de Viena. Îmi pare potrivit pentru copii mai mici, dar cu un mic dezavantaj – limba. Zona cu povești era doar în limba germană. Noi l-am vizitat în aprilie 2022. Bineînțeles că a fost un mare succes petru copii care au încercat tot ce se putea adapta vârstei lor.
– Haus des Meeres. L-am vizitat prima dată în aprilie 2022 și am revenit acum în martie 2025. De aceasta dată, cu doi copii mai mari (Lara aproape 9, Zoky 4 ani jumate), a fost minunat. Neapărat de achiziționat biletele online, în caz contrar așteptarea e foarte mare la intrare (chiar și peste 1h) doar pentru a intra și achiziționa bilete. Locația e centrală, aproape de Mariahilfer Stresse. De menționat că în weekend nu se achită parcarea în Viena, dar acest lucru îngreunează găsirea unui loc de parcare în zona centrală. Clădirea este pe 11 nivele, fiecare zonă având o tematică, primele zece etaje cuprind acvariul și zoo, iar la ultimul etaj se află un restaurant. Ne-a plăcut mult faptul că oferă un view minunat asupra Vienei la fiecare etaj, culminând cu ultimul etaj, unde se poate vedea panorama orașului.
– Parndorf – shopping. Se află la o oră de Viena, și probabil e cunoscut de mai toată lumea. Din Arad ajungem în patru ore fiind în drumul nostru spre Viena. McArthurGlen Designer Outlet Parndorf sub denumirea lui completă este un loc ideal de shopping dar să te înarmezi cu răbdare dacă îl vizitezi sâmbăta, pentru că se creează cozi uriașe doar să intri în magazine.
– Neusiedel am See – acest loc frumos l-am descoperit recent. Aproape de Parndorf, se află lacul Neusiedel, un loc renumit pentru vin, cultură și sporturi nautice. Tot aici se află și un far, unul din cele trei faruri din Austria, un loc ideal pentru poze 😁
See you next time Viena.
Mai avem multe de descoperit.
Meanwhile, cam de când suntem părinți am mai explorat și vizitat și următoarele orașe din Austria: Linz, Innsbruck, Salzburg, Saint Polten, Hall in Tirol. Am sa revin cu locațiile explorate de noi, sper destul de curând.








656768465031384374.jpg)


































Lasă un comentariu