Bari – Italy

Am profitat de vacanța de toamnă a copiilor și am fugit câteva zile în acest oraș cosmopolit.
Nu știu de ce, dar de câte ori verificam zboruri, nu luam în seama Bari.
Dar, pentru că ne doream sa ne plimbăm în voie, fara prea multe haine pe noi, cu aer de vacanță de vara/toamnă am decis să-l vizităm.
Am ales zbor Timișoara – Bari (miercuri seara 29.10 cu retur 02.11). Zbor scurt, 1h și 10 minute.
Cazarea am ales-o prin booking, o locație centrală dar și aproape de gară (am calatorit mult cu trenul în aceste câteva zile) – The Apulian Loft.
Am ajuns miercuri seara (zbor târziu, dar nu am avut altă variantă), de aici, din aeroport am luat trenul spre centru.
Achiziție bilete de la tonomat (nu mergea sa luam online , ne-am descărcat aplicația Trenitalia, ce a funcționat apoi foarte ok). În 20 de minute am ajuns în gara centrala, iar de aici pe jos (10 minute) am ajuns la cazarea noastră.

Ziua 1 – Polignano al Mare și Monopoli.
Aplicația Trenitalia – foarte utila, achizitie biletele online de unde ne puteam organiza ușor și simplu.
In Polignano al Mare am descoperit un oraș plin de farmec, oameni care la 30 octombrie făceau baie în mare 😬, o cetate ce înconjoară orașul,  grote pline de farmec, plimbari cu barca.
De aici am mers în Monopoli, care ne-a plăcut mai mult. A fost cel mai curat oraș din cele vizitate. Plimbarea pe malul marii, unde valurile se izbeau de pietrele uriașe au făcut deliciul copiilor.

Ziua 2 – Fasano / Zoosafari si Fasanolandia.
Fiind 31 octombrie,  Halloween, am decis să-i surprindem pe copii cu o ieșire tematica.  Am ales sa mergem cu trenul la Fasano pentru a vizita Zoosafari. Am verificat accesul pe site-ul lor, unde în anumite perioade oferă și transport gratuit de la gară la zoo.
Transportul este asigurat de la 10h la 13h si retur de la 15h la 18h.
Din gară, am luat primul transport, iar in 10 minute am ajuns la Zoo.
Costul biletelelor: 35 eur de adult, 27 eur de copil și 5 eur de persoana pentru acces în bus safari.
A urmat o aventura cu autobuzul prin zoo, unde am vazut: lei, tigri, urși, elefanți, girafe, zebre, gazele…animalele aveau un spațiu generos și se aflau în numar destul de mare (de ex lei, erau vreo 15-20).
De aici, am urmat apoi traseul pe jos, unde te puteai bucura de o plimbare cu trenulețul pe sus (facea un zgomot îngrozitor, dar era interesant să te plimbi astfel), am admira maimuțele, ursul polar, apoi o plimbare cu o remorcă acoperită trasă de un tractor, unde se aflau babuini, care efectiv săreau pe tractor si cerșeau mancare.
Fiind Halloween, am vizitat o zona tematică cu Familia Adams, apoi cu Walking Dead (aici doar Lara cu Zoran, Zoky nu a dorit).
Am profitat și de zona de Fasanolandia (atenție nu e mereu deschisă), unde cu 12 euro puteai achiziționa 6 atracții (sau 3 euro per atracție). Noi am făcut împreună casa groazei și apoi Zoky cu Lara s-au dat pe un vierme uriaș – un mic roller coaster.

Ziua 3 – Alberobello
Puțin complicat de ajuns din Bari, fiind sâmbătă, trenuri puține.
Dar ne-am organizat, cu puțină agitație (eu mama dragon) și am reușit să luam trenul de 8:45.
Orășelul este spectaculos, căsuțele de troli fiind instagramabile.
A fost o adevărată plăcere să ne plimbăm pe străzile pline de istorie, dar pline și de turisti. Sincer nu știu cum pot trăi localnicii astfel…nu au intimitate deloc.
La întoarcere am profitat de vremea bună de 1 noiembrie și am ajuns la plaja din Bari – Pomodoro. Plăcerea lor, sa alerge prin nisip și sa se joace în apa…care totuși nu era deloc caldă…

Ziua 4 – Bari
Finally l-am descoperit pe timp de zi.
În celelalte zile, am ajuns doar în centrul vechi, seara, unde am mancat cele mai bune orechiete.
– Plajă Pomodoro (am vizitat-o cu o zi înainte);
– centru pietonal care seara este spectaculos de frumos luminat, plin cu magazine fashion de la Prada la Zara;
– centrul vechi – cu faimoasele lor doamne care pregătesc celebrele orechiete – practic în fața casei pregăteau pastele. De aici am cumpărat paste pentru acasa ☺️.
– am mancat la un singur restaurant în fiecare seară – La Cantina dello Zio – în fiecare seară era aglomerat și trebuia sa aștepți, dar merita. Am mancat cele mai bune paste iar copii au fost răsfățați la final cu desert din partea lor.
– polenta prăjită de la Maria delle Sgagliozze – cea mai ieftina achiziție,  doar 2 euro 10 bucăți de polenta prăjită. Au fost gustoase.
– am gustat bineînțeles și celebrele lor focaccia și calzone.
Bari ne-a surprins.. și în bine și în mai puțin bine. Cosmopolit, cu restaurante unde mănânci delicios, taverne cu mâncare stradală foarte accesibilă la preț, cu tineri care profita de un lunch la malul marii, cu priveliște spectaculoasă dar cu o mizerie pe stradă cum rar vezi…uneori trebuia să ai grijă maximă pe unde calci.. e o diferență uriașă față de Nordul Italiei..nu înțeleg de ce nu iau atitudine sa schimbe acest aspect..
Nu aș vrea sa închei într-o nota pesimistă,  pentru că Italia ne place mult..așa că las câteva poze unde am surprins frumusețea acestor locuri..mereu unde e marea totul are alt farmec 🩵🩷🩷🩵

Lasă un comentariu